Un deținut a evadat din Penitenciarul Giurgiu cu mașina de pâine. Cum i-a fentat pe paznicii închisorii?
Evadarea ca în filme a avut loc luni, în jurul ore 12:50. Penitenciarul Giurgiu a raportat dispariția unui deținut care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate. Administrația penitenciarului a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu. Echipajele s-au mobilizat rapid și au pornit în căutarea fugarului.
Bărbatul evadat a fost identificat și capturat pe raza municipiului Giurgiu. Acesta a revenit după gratii în jurul orei 13:20, după aproximativ jumătate de oră de libertate, potrivit datelor furnizate de Mihaela-Cristina Enache, purtător de cuvânt al Administrației Penitenciarelor.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a demarat o anchetă pentru a afla cu precizie condițiile în care bărbatul a reușit să fugă. La fața locului s-au deplasat și directorii Direcțiilor Inspecție Penitenciară și Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar.
Potrivit primelor cercetări, deținutul a reușit să se urce pe mașina de pâine care aproviziona penitenciarul.
Bărbatul care a evadat din penitenciarul din Giurgiu nu știe povestea lui Carlos Ghosn. Fostul șef al Alianței Renault-Nissan a reușit evadarea deceniului cu un scenariu bine pus la punct. Acesta a fugit din arest la domiciliu fiind ascuns în cutia unui contrabas. Acest lucru s-a întâmplat după ce, în apartamentul în care era prizonier în Tokyo, a avut loc o petrecere. Ghosn invitase la eveniment o presupusă trupă de muzicanți cu care pusese totul la cale.
Deși avea toate cele trei pașapoarte, franțuzesc, brazilian și libanez, într-un seif, iar cheia era la avocatul său, Ghosn a reușit să pună mâna, în mod miraculos, pe un document de călătorie. Omul de afaceri a ajuns la Istanbul, apoi de acolo, a decolat spre Beirut, ca orice turist. Fostul șef al Alianței se află încă în Liban.